Ni se spune, inca din anii 60, de catre miscarea radicala feminista, ca tatii nu sunt esentiali in procreerea si cresterea copiilor. Sa fie oare asa?

Un fenomen tot mai frecvent, de fapt un trend s-ar putea spune, se reliefeaza tot mai pregnant in societatea americana – tot mai multi copii se nasc fara tata. Tot mai multe femei americane opteaza sa nu se casatoreasca, dar cu toate acestea au copii care insa sunt conceputi in mod netraditional, adica fara barbati sau soti. In acest proces barbatii devin doar simpli donatori de spermatozoizi. Pe parcursul anilor trendul acesta a devenit un subiect favorit in Hollywood, iar o carte publicata pe tema aceasta in 2005 de Peggy Drexler, “Raising Boys Without Men,” (“Cresterea Copiilor fara Barbati”), explica geneza si dimensiunile acestui fenomen. In final, spunea autoarea, acesti copii nu cunosc nici macar numele tatilor lor, transformindu-se intr-o generatie noua de copii pentru care “Daddy was the donor,” (adica “tata a fost donatorul”). Cu toate acestea, autoarea afirma ca nu exista nici o diferenta in consecinte intre modelul traditional si trendul modern de crestere al copiilor, fie ca sunt crescuti doar de o femeie, fie simultan de ambii parinti biologici. Singurul lucru de care e nevoie, afirma Drexler in 2005, este pentru copii sa aibe o mama care sa-i iubeasca si sa-i ingrijasca.

Traditional insa, punctul de vedere dominant a fost tocmai cel opus – copiii sunt mai bine ajustati social, emotional, devin mai responsabili, evita avortul si sarcina in perioada de adolescenta, si se maturizeaza mai bine si repede daca provin si cresc in familii intacte constituite dintr-un barbat si o femeie, decit daca parvin si cresc in familii monoparentale care in marea majoritate sunt femei. Stinga seculara si miscarea feminista continua sa respinga acest truism afirmind, dimpotriva, ca aspectele negative din viata adolescentilor sunt cauzate nu de lipsa ambilor parinti din camin, ci de situatia ecomonica precare in care ei cresc.

Sa fie oare asa? Nu, afirma un studiu tocmai emis pe aceasta tema in Statele Unite si intitulat “My Daddy’s Name is Donor.” (“Numele tatalui meu este Donatorul”). A fost compilat de Commission on Parenthood's Future (“Comisia Viitorului Parental”). Raportul a fost primul studiu de acest gen care a comparat calitatea vietii unui grup de 485 de adulti (intre 18 si 45 de ani) care s-au nascut prin inseminarea cu spermatozoizii barbatului si au fost crescuti doar de mama, si  563 de adulti din aceasi categorie de virsta care au fost procreati in mod traditional si au fost crescuti de ambii parinti.

Studiul denota ca femeile care au ales modul netraditional de procreere si crestere a copiilor au fost in general mai educate si au beneficiat de un venit mai ridicat decit femeile care au optat pentru procreerea si cresterea traditionala a copiilor.

Rezultatele studiului insa denota o situatie deficitara pentru copiii procreati prin inseminarea artificiala, crescuti fara tata, si care de multe ori trec prin viata fara sa isi cunoasca tatal. In general ei manifesta situatii de confuzie, pierdere si tristete privind originea si identitatea proprie, cit si inabilitatea de a se relationa in mod sanatos tatalui biologic si rudeniilor din partea tatalui.

Jumatate dintre ei au afirmat ca se simt tristi cind isi vad prietenii insotiti de ambii parinti biologici, iar 46% afirma ca in situatii dificile cer in primul rind sprijinul prietenilor si al cunostintelor, nu al mamelor, in comparatie cu 26% dintre copiii care se nasc si cresc in mod traditional si care in situatii dificile apeleaza in primul rind la ajutorul prietenilor si nu al familiei. Altii afirma ca sunt invidiosi la adresa copiilor care au ambii parinti si se simt deplasati.

Criminalitatea e si ea mai ridica la copiii nascuti in familiile monoparentale. In concluzie, afirma raportul, doua aspecte esentiale ramin: copiii tinjesc sa isi cunoasca ambii parinti biologici, si tatii sunt esentiali in dezvoltarea lor armonioasa.